Reprezentativa sub 21 de ani a României a câștigat meciul amical disputat la Belgrad împotriva reprezentativei similare a Serbiei, scor 1-0 (1-0). Partida a reprezentat debutul lui Mihai Teja pe banca naționalei, după ce Viorel Moldovan s-a alăturat staff-ului lui Anghel Iordănescu, devenind unul dintre cei trei antrenori secunzi, alături de Ionuț Badea și Daniel Isăilă.
Echipa folosită de Mihai Teja în amicalul contra Serbiei:
Valentin Cojocaru – Cristian Manea (Cătălin Ștefănescu 73), Ioan Neag, Ionuț Nedelcearu, Bogdan Mitrache – Iulian Cristea, Ionuț Șerban (Dragoș Nedelcu 60) – Alexandru Păun (Iulian Roșu 56), Claudiu Bumba (cpt.) (Rareș Enceanu 60), Doru Popadiuc (Cristi Bărbuț 60) – Cătălin Țâră (Alexandru Tudorie 56)
Unicul gol ar meciului a fost reușit în minutul 9 de Cătălin Țîră, care a trimis în poartă, din apropiere, balonul respins de portarul advers: „Mulțumesc, Doamne”, a postat atacantul pe pagina sa de Facebook imediat după fluierul final al meciului.
Delegația României revine în țară vineri, 14 noiembrie, la ora 15:30, când aterizează pe aeroportul „Henri Coandă”.
sursă informație: frf.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER